George Celcinschi este un adolescent ambiţios de 17 ani ce tinde spre culmi, face ceea ce iubeşte, iar concursul televizitat “Moldova are Talent” a fost tramplina spre succes.
Ce a însemnat pentru tine experienţa de la “Moldova are Talent”?
Participarea la concurs a însemnat calea de a demonstra unui public larg despre activitatea mea. A fost momentul în care am daruit o mică particică din talentul meu

Povesteşte cum a fost în interiorul concursului?
Între concursanţi şi organizatori a fost o atmosferă prietenoasă unde nu s-a simţit nici briză de concurenţă. Am făcut cunoştinţă cu persoane plăcute şi cu care poate o să colaborez.
Ce părere ai despre concursul dat? Cât este de corect?
Este un concurs unde demonstrezi unei întregi ţări talentul tău, prin asta am fost ademenit de acest concurs, nu prin premiul cel mare. Nu pot spune pe cât este de corect sau nu, deoarece nu mai contează asta, ci contează experienţa acumulată.
Cu ce ai uimit publicul? Ce alte pasiuni şi talente ai?
Cum să nu uimeşti publicul când tu faci instrumental fără de a avea cu tine nici un instrument muzical, tu eşti instrumentul muzical. Sunt pasionat de sport precum: volley, basket, fotbal şi duc un mod sănătos de viaţa. Ador orice tip de activitate unde îţi poţi pune imaginaţia în mişcare, de la fire show pâna la pictură .
Îţi mai aminteşti emotiile pe care le-ai avut când ai trecut în semifinală?
Aşa ceva nu se uită şi nu este posibil de expus în cuvinte, este echivalent cu “O My Gosh I did It !”.
La ce te aşteptai de la Moldova are Talent? Şi dacă sau adeverit aşteptările tale ?
Eu mă aşteptam să fiu recunoscut şi văzut ca un artist în domeniu şi asta s-a şi întâmplat, deseori sunt recunoscut pe stradă sau când ies cu prietenii şi sunt mândru ca le place pasiunea mea.
Cu ce dificultăţi te-ai întâlnit la acest concurs?
Emoţii. Emoţiile mă dădeau de gol uneori şi beatbox-ul este ceva ce vine de la sine şi în asemenea atmosferă este complicat, acest gen se potriveşte unei atmosfere de party unde toţi sar în sus şi dansează deoarece primeşti multă energie de la public, însă la MaT nu am avut parte de asta.
Ce reguli ai dedus pentru tine, ţinând cond de experienţa acumulată?
Fă ceea ce crezi tu că este mai bine, nu te conduce după cineva.
Acum după finisarea proiectului vei continua să activezi în domeniul în care ai fost remarcat?
Desigur, voi continua activitatea în acest domeniu, sunt dependent de asta, e ca un drog.







