N-ai iubit niciodată dacă n-ai plecat singur sau n-ai iubit cu adevărat. Doare să fii pe partea cealaltă a trotuarului când tot ce iubești mai mult e chiar în fața ta, și să pleci de unul singur undeva departe în căutarea fericirii.
Știi ce înseamnă durerea? Crezi că ai simțit-o? Genul de durere care nu trece cu medicamente și din cauza căreia ești disperat și rămâi cu sentimentul de nod în gât, cu mâinele umede și foarte reci.
N-ai iubit niciodată îndeajuns încât să tragi aer în piept și să faci cel mai greu lucru de pe pământ, să pleci. Amintirile pot fi triste, ba chiar dureroase. Amintirile dor uneori ca o operație fără anestezie.
Doare să te uiți în oglindă și să știi exact care sunt firele de păr pe care ți le-a atins ultima dată, să simți ultimul sărut de pe frunte, să mai simți parfumul lui, să îi vezi urma mâinii în palma ta, așa cum te-a strâns ultima dată. Doare, mai ales când nimeni altcineva nu le mai vedeși nu te înțelege. Să tragi aer în piept și să spui „așa a fost să fie!”, ba chiar să crezi că așa a fost să fie pentru că până la urma pentru toate plătești cu prețul de a fi fericit.