Sărbătorile de iarnă totdeauna au fost înconjurate de un set de tradiții și obiceiuri care le fac mai așteptate, mai frumoase și parcă într-un fel – “magice”. Și cu toate că fiecare:țară, regiune își are tradiții care le conferă un pic de personalitate și unicitate, există și ceea ce le aseamănă.
Nu știu de ce în perioada de iarnă oamenii devin mult mai perceptivi față de lucrurile frumoase. Poate din cauza frigului cu efectul său tonic și deșteptator care te trezește din melancolia dulce a toamnei, poate din cauza primilor fulgi sau însăși așteptarea primilor fulgi. În orice caz oamenii devin mult mai sensibili față de lucrurile care sunt atât de simple și totuși trecute cu vederea în celelalte perioade ale anului, deși foarte actuale iarna, și încă în așa fel, că ei caută să le înmulțească și să le împrăștie în eter ca aerul să fie plin și de fulgi și de fericire. Unul dintre astfel de obiceiuri frumoase sunt târgurile de iarnă.
Anul trecut în Iași am observat astfel de târguri. Acum am ocazia să le urmăresc și în orașele din Germania. Aceste târguri sunt o practică comună pentru majoritatea țărilor în perioada sărbătorile de iarnă. Cu toate că sunt o bucurie a micilor întreprinderi și a comercianților, au fost îndrăgite și practicate din Evul Mediu, aproximativ din secolul XIII în toată Europa.
Zeci de standuri cu dulciuri, gustări și băuturi tradiționale, jucării de lemn, chițibușuri din sticlă, căciuli și mânuși din piele, blănuri, postere și multe altele. Toate adunate sub un tavan uriaș de luminiți mici aidoma fulgilor, cu frumoasele colinde într-o limbă necunoscută mie, ceea ce nicidecum nu diminuează efectul lor. Toți cei adunați acolo sunt stăpâniți parcă de o învălmășeală pasivă, mișcându-se mai mult pe loc pentru a se încălzi, împrăștiind zâmbete, iar aburul cald iese din gurile căscate în râset, sorbind din cești cu ceai, ciocolată caldă și vin fiert.
La marginea unuia dintre rândurile de standuri, am observat unul mai deosebit. Adunând în jurul vitrinei o mulțime de oameni. Judecând doar după coada de acolo, ai impresia că e unul dintre standurile cu gustări sau băuturi calde, dar nu e… Ceea ce vinde nu sunt nici gustări și nici ciorapi de lână. E un stand cu magie, și cu vânzători de magie. Un oraș în miniatură înghesuit pe o vitrină de doi metri lungime și un metru lățime, cu polițele pline de clădiri de mărimea unui zămos și omuleți de mărimea unui deget. Măturători, poștași, polițisti, simpli trecători, câinele frizerului, clădirea băncii, poșta, școala, primăria, biserica, lămpi și cabine telefonice în roșul aprins, toate sunt acolo. Indiferent că sunt statice, aceste miniaturi ale tale, ale mele și restul lumii par atât de reale.
Pe fețele lor sunt zâmbete eterne, indiferent de circumstanțe sau locul unde stau, fie în vitrina din piața Schlosse sau cutia din depozit, sunt mai pline de viața decât zilnicul “eu” și “tu”. Și privind de sus la toate aceste minunății, involuntar începi să te întrebi dacă nu cumva și tu la rândul tău stai sub privirea unor trecători care se mișcă mult prea repede pentru ca să-ți observe propria viață?
Figurinele încuiate în ceramică, ipsos și metal moale par în acest moment mult mai reale decât întregul tău real din jur. Și stând acolo așezate pe masă, special pentru tine, parcă îți dau de înțeles că tot din ceea ce cunoști și vezi poate fi doar o altă vitrină în largul marelui Univers, la prima vedere mășinărie atât de mecanică și statică, iar în esență un întreg frumos, cioplit cu nădejde și dragoste.
Părăsind acea vitrină vreai să păstrezi o părticică din “magie”, o fărâmă care de fiecare dată privită te va trimite în urma departe prin timp și spațiu, ca să simți din nou că undeva rămâne lumină și căldură, chiar dacă restul în jur e închis în frig și piatră. Și poate dacă vei încetini pentru puțin pasul în calea năzuințelor tale, vei opri pentru un un moment zgomotul din tine, vei reuși totuși să vezi magia din jurul tău, și poate vei reuși să vezi și viața dincolo de coaja de metal și piatră.
Odihnă plăcută și Sărbători fericite!!!
Autor: Maxim Pușcaș
