Universitatea din Nevada, a fost înființată în 1874, fiind prima universitate de stat.
Am vizitat această Universitate de trei ori, fiind foarte impresionată de echipa de fotbal, de atmosferă, campusuri și disciplină. În una din vizite am avut ocazia să văd de sus un meci de fotbal pe Stadionul Martin, din interior nu puteam să ajung pentru că biletele erau deja vândute, iar brokerii de la intrare ofereau preț dublu.

În prezent această echipă este antrenată de Brian Polian, iar stadionul modern datează din 1966 și pe atunci avea o capacitate de 7.500 de locuri, iar în prezent a fost extins până la 30.000 de locuri.
M-am rătăcit de câteva ori prin campusuri și săli, deși ai acces liber prin Univeristate, totuși la ore nu poți asisita dacă nu ai un card special. În campus au cantină și loc unde pot să lectureze sau șă-și facă temele.
Studenții din Statele Unite încep studiile în august.
Universitatea este considerată un lider la nivel național și mondial în diverse domenii precum: literatură, jurnalism și psihologie.

Școala de Jurnalism în cinstea lui Donald W. Reynolds este un centru pentru studii în domeniul mass-media avansate din cadrul Universității din Nevada. Universitatea găzduiește șase premii Pulitzer. În lumea jurnaliștilor și scriitorilor din Statele Unite, Premiul Pulitzer este un premiu similar ca prestigiosul Oscar din cinematografie.

În cadrul vizitelor am aflat că mulți studenți aleg facultatea de jurnalism din motiv că este una dintre cele mai ieftine. Pentru un american studiile la jurnalism variază între 2000-3000 de $ făcând o comparație cu cea de drept care poate ajunge și la 30.000 de $.






