Este tânăr, neconformist, liber și foarte activ social. Îi pasă de ce se petrece și încearcă să schimbe chiar dacă este departe. Vlaicu își face în prezent studiile în Statele Unite ale Americii datorită programului FLEX. A lăsat o amprenă adâncă în toate activitățile în care s-a implicat, iar colegii și prietenii îl așteaptă peste un an acasă.
Despre voluntariat. Activitatea în domeniul voluntariatului am început-o prin prieteni, care erau voluntari și m-au intrigat cu poveștile lor. Prima mea organizație a fost CSPT Neovita.
Despre Clubul Oratorilor. În club am ajuns printr-un prieten care este membru și el, Sandu Uzun, care m-a convins să vin la cursurile de instruire, am dat examenul și am devenit membru, lucru care mă bucură foarte mult azi!
Despre experiențe. În CO am învățat să vorbesc în fața unui public într-un mod care mă face pe mine și pe public fericit. Am mai învățat să planific lucrurile din timp, să mă organizez mai eficient, să lucrez cu alte persoane într-un mod creativ, “thinking out of the box” și, nu în ultimul rând, am cunoscut oameni care mi-au devenit prieteni și la care țin foarte mult, deoarece Clubul Oratorilor e ca o a două familie deja.
Despre schimbări. Voluntariatul te schimbă ca om. Devii mult mai responsabil, mai independent. Știi să îți setezi priorități corect și să lucrezi eficient, atât de unul singur cât și în echipă. În același timp a fi voluntar e o experiență unică, deoarece se încheagă prietenii foarte trainice și de obicei grupurile de voluntari rămân împreună pe mult timp.
Despre programul FLEX. Am ajuns în FLEX după ce am câștigat concursul. Pe lânga un an de studii în Statele Unite și cantitea imensă de experiențe pe care o obțin, FLEX îmi da oportunitate de a deveni FLEX Alumni.
Despre absolvire. 11 ani am învățat la liceul Ion Creangă, la moment sunt Senior year (12th grade) la Highlands Ranch High School din Colorado, după absolvire va trebui să mă întorc la școală în Republica Moldova, deoarece sistemul educațional nu e echivalent și anul de studii de aici nu are efect asupra studiilor din Moldova.
Despre Moldova. În general, aș vrea să trăiesc în RM după finisarea studiilor, deoarece trebuie să schimbăm măcar ceva înspre mai bine în țară. Aici am crescut și am devenit cine sunt. Este responsabilitatea mea civică să dau înapoi ce am primit. Dacă măcar 5 din 10 tineri ar gândi astfel sunt sigur că în 20 de ani RM ar avansa imens de mult. De altfel, tot ce trebuie ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic, de aceea vreau să fac cât de mult pot pentru țara mea.
Despre SUA. În SUA oamenii sunt diferiți de noi, mai protectivi față de prorpia persoană și nu atât de deschiși. În același timp, fiecare are o opinie diferită și a fiecaruia contează. M-am încadrat destul de ușor în societatea lor, dar cred că mi-ar lua mulți ani până aș deveni unul din ei. Cred că moldoveanul, euro-balcanic cum e el, ar fi confuz față de sistemul de aici o vreme, dar adevărul e că totul e făcut ca procesul de adaptare pentru străini să fie cât mai ușor.
Despre viitor. Am în vizor o carieră de avocat sau de diplomat, încă mai am un an în SUA să îmi fac decizia, dar mă îndrept spre aceste domenii. Nu am visuri, am scopuri, pe care le iau pas cu pas, iar la moment scopul este să fiu acceptat la o Universitate din Germania.
Sfaturi. Tinerilor din Moldova aș putea să le spun că anii trec repede și sunt cu limită, cât de straniu nu ar părea la vârsta asta. Faceți cât mai multe, folosiți tinerețea pentru a vă autodescoperi, și nu lasati pe nimeni să vă definească viața fără voia voastră.







