Recent am fost invitată la Clubul Oratorilor să țin un discurs despre mine, vreau să le mulțumesc pentru că m-au scos din zona de comfort. Am avut mari emoții, am încercat să nu povestesc despre activitățile mele, pentru că ele pot fi văzute în CV, dar am vrut să redau momente și oamenii care m-au format.
Eu sunt Doina. Mama îmi spune Dunea, cei dragi Dodo, doamna de la poștă îmi spune fetița, dar mie îmi place când mi se spună Doinița. Când eram mică nu-mi plăcea numele meu până când în clasa a 5-a profesoara de moral spiritual ne-a rugat să întrebăm părinții ovestea numelui nostru, atunci am aflat că port numele unei dintre cele mai frumoase moldovence care a decedat în perioada în care eu m-am născut și celei mai triste melodii din folclorul românesc.
De mic copil am fost activă și am vrut să gust din toate domeniile, am făcut și balet și dansuri și pictură, și teatru și film. Profesoara de clasele primare spunea că o sa devin o actriță, mama îmi zicea că mai mereu îi așezam pe ai mei în fotoliu și le arătam improvizații și spectacole întregi.
Încă de la școală în mine s-a trezit spiritul pentru dreptate, eram un fel de pârâtoarea clasei, dacă spărgea cineva un geam, credeți-mă eu eram prima care spunea profesoarei. Deși de atunci m-am ciocnit cu realitatea crudă, că notele mai bune nu înseamnă că este mai deștept, că hainele mai bune nu înseamnă că este bogat, că dacă ai de toate nu înseamnă că ești fericit.
Tatăl meu a fost inginer constructor, a construit multe dintre clădirile din Chișinău, iar drumul meu spre artă cred că de la el a pornit. Rudele credeau că după absolvirea școlii de pictură, o să-i urmez calea și o să fac cel puțin design.
Mama mi-a insuflat dorința de lecturi, în special a ziarelor, mereu aveam în casă ziarul Săptămâna și eu citeam sfârșitul, știri despre vedete, topuri, și biografii a celebrităților. Îmi plăcea să decupez noutățile, ba chiar am adunat vreo 10 mape pline cu informații. Eu știam totul despre vedete, dacă suna la radio o piesă , îți spuneam la sigur cine interpreteaza, piesa, de pe ce album și chiar o curioziatate.
Când am mers să depun actele la Univeristatea de Stat, îmi doream să merg la jurnalism, la asistență socială sau relații internaționale. Dar faptul că era un rând mare la facultăți fără să stau mult pe gânduri am depus la jurnalism. Nu regret că acuș absolvesc această facultate, cred că este unica profesie care îmbina mai multe domenii, pentru că datorită ei am cunoscut oameni cu poveștile.
Acum sunt la limita între ce vreau și ce trebuie să fac pe viitor.
- Eu vreau să fac voluntariat în Africa.
- Eu vreau să călătoresc în Monaco, Japonia și Egipt.
- Eu vreau să mă trezesc într-o zi, iar în lume să numai fie războiaie.
Și toate astea se vor împlini. Și știi de ce? pentru că visul meu nu are limite, așa naive sunt sunt ele.