Când am început să îmi reviziuesc momentele și oamenii, am realizat că în viața mea au trecut multe femei care au crescut fără mame. Fiecare cu povestea sa de viață. Le observi de la distanță și au ceva în privire care le dă de gol. Sunt frumoase, luminoase la față, fără pic de răutate și cu sufletul deschis. Mai copilăroase decât cei mici, cu fericirea veșnică și cu gânduri spre o viață mai bună. Nu le-am auzit niciodată să se jaluie sau să urască viața, să plângă sau să da vina pe cineva. Mai puternice decât par, cu o voință și iubire profundă pentru alții.
- Prin clasa a 4 sau a 5 nu-mi amintesc sigur, la mine în clasă a venit o fetiță. Era cea mai mică din clasă. Micuță de statură și cu un păr blond deschis ciufulit. Aveam mâinile murdare mereu și noroi sub unghii. Hainele nu erau cele mai curate și purta hainuțe vechi, rupte pe a locuri. Era frumușică și luminoasă. Se comporta cu mine frumos. Îmi amintesc cum mă cuprindea, îmi ajungea exact până la stomac. Nu era cea mai bună la lecții și pentru că nu era ca toți, mereu stătea în ultima bancă de la fereastră. Colegii de clasă nu o plăceau, iar când se apropia să întrebe ceva o ignorau și se întorceau cu spatele.
Locuia cu fratele și tatăl ei. Și-a pierdut mam când era micuță. Aveau o casă în Trușeni, și deseori întârzia la școală. Fratele ei era mai mare și tot la școală cu noi învăța. Îmi amintesc că era foarte liniștit, dar ea mereu pusă pe nebunii.
Vroia să se încadreze în colectiv, să fie recunoscută ca de-a lor, dar nimeni nu o lua în serios, râdeau șă făceau glume pe seama ei. Odată am invita-o la mine acasă, nu trăiam cine știe ce, dar mi-a spus că nu a văzut la nimeni așa frumusețe. Făceam ordine și i-am dăruit un sac de haine, abia de le tărâia după ea. Îi era rușine să le ia, și mi-a mulțumit cum nu a mai făcut-o nimeni. A doua zi la școală s-a îmbrăcat în stănuțul meu și eu m-am simțit specială.
Simțeam că eu îl plac, și se învărtea mereu pe lângă mine. Prin clasa a 6-a, s-a mutat cu sora tatălui ei în Cluj-Napoca. Mă suna des la telefonul fix, era unica care mă mai suna. Mi se destăinuia despre reușitele ei, sistemul de învățământ. Apoi o perioadă nu suna deloc și cumva drumurile noastre nu s-au mai întersectat. Eu m-am mutat la altă școală și nu ne mai vorbeam deloc.
Într-o vară am aflat că numai este. Că a fost violată și că s-a sinucis. Un copil crescut fără mamă. Un copil vesel și mereu optimist. Povestea ei m-a învățat să acord mai multă atenție oamenilor simpli și gesturilor minore. Sunt sigură că era să devină o mamă bună, că sufletul ei era curat.
- Nu o cunosc personal, dar povestea ei m-a emoționat. Are 32 de ani și curând va aduce pe lume al treilea copilaș. A crescut fără mamă, iar după decesul ei, tatăl a început să bea mult. A crescut mai mult singură. Când era mică cel mai mult își dorea să mănânce borș. În curtea unde locuia simțea mereu miros de borș, se învârtea pe lângă fereastră cu gândul să primească și ea o farfurie.
Are cel mai minunat soț, și nu se sfiază să spună asta mereu. Are mâini de aur, face orce. Nu alege unde să lucreze sau ce. Recent soțul i-a instalat baie. Acum zice ea trăiește bine. El o iubește și îi sărută mâinile micuțe.
Locuiesc într-o cameră. Într-o singură cameră! și sunt cei mai fericiți. E slabă și abia merge cu burtica imensă, visează să mănânce acum carne, pentru că nu-și permite decât la sărbători. Au niște haine simple, modeste și foarte curate. Are o privire luminoasă, și în ochii lor nu se observă invidie, răutate sau greutăți.
Nu e genul de persoană care să-ți provoace milă, să-i dai ceva. E mulțumită de tot ce are.
Suntem mereu în mișcare, ne dorim mai mult și mai mult. Povestea acestei femei crescute fără de mamă, m-a învățat că lucrurile minuscule, grija, atenția și iubirea necondiționază sunt cea mai mare valoare. Nu hainele sau casa cu cinci etaje te face om. Iubirea de viață, de momentele frumoase și oamenii de alături sunt de neprețuit.