În fiecare an mama mea se pregătește minuțios de sărbătorile de iarnă. Scoate din colțun baniii și merge să schimbe mai mărunte, cumpără portocale și bomboane pentru copiii care vor veni. Mama mea tot timpul spune că dacă va veni cineva vom fi norocoși tot anul. Să cred sau nu în noroc sau lipsa lui tot anul, dar cert este că de vreo 3 ani nu mai vine nimeni, dar mama tot se pregătește: ” poate vor veni”.
Când eram mică atât de mult îmi plăcea că vin urători, și veneau mulți că nu reușeai poarta să închizi că erau deja alțiii. Mama mă striga și stăteam după ușă să-i ascult, eram rușinoasă de băieții mai mari. În clasa a 12 ne-am adunat colegii de clasă și am cutreerat drumurile prin frig dealuri întregi, dar acum am amintiri de neuitat.
Eu tot timpul am crezut în Moș Crăciun, chiar dacă am găsit sub covor scrisorile mele. O dată noaptea m-am trezit și am crezut că l-am văzut, eram chiar foarte convinsă de asta.
Într-un an ai mei au uitat de cadou, deși îmi doream foarte mult o păpușă Barbi, până în clasa a 8-a m-am jucat cu ele, încă mai păstrez una ceea mai dragă. Era deja dimineață, iar sub brad nimic și pentru că pe 1 ianuarie nu lucrează nimic, o cutie de bomboane a apărut pe la orele 11.
Când fregventam lecții de balet, am venit mai devreme de la școală, iar tata a uitat cheile acasă, și dacă nu era pe atunci telefon s-a întors la muncă, dar a lăsat la ușă un pachet, era mingea pe care mi-am dorit-o de la Moșul și care a apărut sub brad în acel an.
În alt an, m-a târâit tata la piața centrală și mi-a spus să stau într-un loc că acuș vine, am văzut cum mi-a luat un cadou, o păpușă Barbi, iar atunci am înțeles cine pune sub brad cadourile, dar tot mai credeam în el. La școală după vacanță toți se lăudau cu surpizele dăruite de Moșul sau mai degrabă de părinți.
Mă întreb unde au dispărut aceste tradiții frumoase cu care ne mândrim ca popor. De ce copiii nu mai merg să colinde să ofere un noroc pentru tot parcursul anului unor familii. A da, pentru că mergi ca nebunul din casă în casă ore în șir pentru vreo 100 de lei, dar e mai bine de la mama și tata să ceri, e mai rapid. Zilele astea am văzut un reportaj în care întrebau copii ce doresc de la Moșul, și câțiva au răspuns că tabletă, e trist că se schimbă valorile, iar generațiile de copiii sunt deja interesați de altceva.

