Ronin Terente-prezentator Radio Moldova Tineret, blogger, poet , actor de teatru şi film, muzician. În interviu vorbeşte despre începuturile sale actoriceşti, film , teatru, vise şi regrete.
La actorie am ajuns întâmplător, nu mă gândeam c-o să fiu actor, dar fiind deschis la tot felul de propuneri, eram mereu săritor la nevoie şi jucam mereu în liceu (eram Guguţă), toţi îmi spuneau să fac actorie şi uite aşa am ajuns să fiu actor.
Lumea spunea că-mi va reuşi şi ca merită să încerc să fac actorie. După clasa a 9-a am mers să fac o meserie departe de arte, am facut meseria de tâmplar, operator la maşinile de prelucrat lemn, ca mai apoi, prin 2006, să încerc să intru la AMTAP. În anul acela curs de actorie lua Boris Focşa, când am ajuns mi-au zis ca la Focşa nu mai e loc, dar pot încerca la Regie Estradă, care-i, cică, aproape acelaşi lucru, Regia Estradă in anul ala lua Tăpeş şi Mogutenco. Am încercat, dar după prima proba m-au trimis acasă, au zis ca nu-s pregătit şi că dacă vreau pot să încerc la anul. M-am supărat pe mine şi fiind un tip destul de ambiţios am hotărât că merg la liceu şi revin după liceu încă odată. La armată n-am vrut. Am mers la liceul cu profil artistic Elena Alistar, iar după liceu am revenit la AMTAP în 2007, de data asta curs de actorie lua Vlad Ciobanu şi Nicolae Kazmin, două nume importante pentru piaţa teatrală de aici, am încercat, am învatat un cântec de Elvis Presley, o poezie, un dans şi nişte bucăti de texte, dar după ce am fost fugărit pe scena de zeci de ori eram din nou pe muchie, nu voiau să mă ia, voiau să mă treacă la contract, dar niciodată n-aş fi acceptat să intru la contract, aşa că într-un final, cu greu, m-au luat la buget, adica nici nu plăteam, nici nu mă plăteau. Le mulţumesc pentru şansa acordată şi îi mulţumesc profesorului de actorie Anatol Aizenstein care mi-a făcut unicul compliment pe care l-am avut în academie şi care m-a ajutat să termin studiile acolo. Mi-a zis la final de primul an că este mândru să aiba alături un baiat ca mine şi speră că actoria nu mă va strica. Sper că nu l-am dezamăgit şi că nu m-a stricat actoria deloc.
În diploma mea scrie Actor de Teatru şi Film şi este o minciună. În primul rând teatrul şi filmul nu pot fi comparate, actorii de teatru vor putea face film, actorii de film nu vor putea face teatru. Pe noi ne învaţă să jucam pentru scenă, nu pentru film, ne învaţă să vorbim fals, să gândim fals, să acţionăm fals, să râdem forţat, să trimitem vocea din diafragma şi să facem multe alte lucruri care erau importante poate 50-70 de ani în urmă, azi însă este important să fii sincer şi subtil, asta se cere şi în film, noi la academie nu învăţăm asta, de aceia actorii noştri nu sunt credibili în filme şi, daca e să fiu sincer, nici nu prea avem regizori de film care să poată scoate ceva din actori. Profesorii celor de la Regie Film sunt nişte bărbaţi de treabă, dar nimeni din ei n-a făcut nici un film important şi nici n-a scris nici un scenariu important, sunt oameni care cred că-şi imaginează cum trebuie să arate un film, de aia şi copii care ies din academie filmează nunti şi nu prea ajung să facă film, iar copii care termină actoria toata viaţa încearcă să scape de clişeele pe care le-a prins la academie. Mie mi-a luat cam un an să uit ce am învăţat patru ani. Am avut noroc să scap un pic mai repede, alţii nu reuşesc să scape de clişee toată viaţa. Vreau să fiu actor de film pentru că filmul rămâne viu şi după tine, dar îmi place periodic să joc în spectacole teatrale, pentru că teatrul este aici-acum, este ceva ce se naşte şi moare odata cu tine, secretul şi fumuseţea teatrului este în clipa care nu se va mai repeta niciodată. O greşeală este să compari teatrul şi filmul, o greşeală pe care o învăţăm la academie.
Prezentator la radio. Da. Am facut meserii mult mai proaste, am o meserie în care pot să mă expun sincer, radio-ul îţi dă posibilitatea să te descoperi, suntem foarte limitaţi în vorbire, mă învăţ să mă ascult şi să-mi ascut spiritul oratoric, radio-ul mă ajută să fiu echidistan şi corect.
Balade Bolnave-un blog de poezii pe care scriu mai puţin acum. Am trecut pe Parazitul Proletar, dar promit să revin la poezie, pur şi simplu prea mulţi poeţi au zis că-s un poet prost, adică scriu nu prea interesant, de aceia îmi i-a ceva timp ca să încep să scriu ceva interesant, vorba lor.
Parazitul Proletar e un blog de critică socială, iniţial doream să fac crtitică de artă, dar cum arta e mai puţină decât aş vrea, am ales să am mai multe căi, scriu despre relaţii, despre ţară, mai ales că Moldova e Ţara Minunilor. Eu nu pot scrie, dar aveam prea multe gânduri şi doream să le scot din mine, cred că e important mesajul mai mult decât felul în care-i scris, deşi am şmecheri care mă corectează la fiecare postare, apropo cel mai amuzant este că mă corectează cel cu minim două greşeli ortografice în comentariu, este amuzant să-i urmăreşti pe unii oameni, mai ales pe cei care cred că-s un frustrat supărat pe toată lumea, mă mai distrez şi eu pe seama lor. Parazitul Proletar este considerat mizontrop, supărat, frustrat, complexat. Unica nefericire a mea este că m-am născut într-o ţară lipsită de logică, în rest sunt bine, am şi ceva ce m-ar face pe timp de razboi cel mai scump prizonier, am un secret.
Nu accept figuraţia şi roluri cu mesaj politic. Orice artă vizuală are capacitatea de a manipula importat este să fie subtil transmisă. Accept rolurile unde pot să mă schimb. Problema este că nu avem asemenea roluri în care te poţi schimba, să lucrezi la un rol jumatate de an, să slabesti sau să te îngraşi, să-ţi schimbi mersul, vorbirea, viaţa. Filmele la noi sunt ca o publicitate socială în care regizorul te roagă să nu faci personaj, mai mare tâmpenie n-am auzit în viata mea, aici alergi de ici-colo, spui 4 fraze şi gata, tot filmul. Sper că vom face treaba, sau o să-ncep să-mi fac singur filmele mele, cum o face Woody Allen.
Cred că v-a fi o explozie a filmului autohton, că o să scoatem un film de calibru, sunt sigur că asta se va întâmpla, doar că sper să fie în următorii 50 de ani, după asta nu cred că o să mă mai intereseze ceva.
Acum lucrez la un spectacol alaturi de Stela Lupan, o monodramă, sper să apară foarte curând, mai am nişte idei, dar încă propuneri de Cannes n-am avut.
Într-o ţară în care Porshe, Lamborgini, Bantley nu sunt maşini de lux (aşa zice guvernul) nu-i loc de artişti. Ţara asta-i prea bogată pentru un om sărac ca mine.
