“Pentru o viaţă sănătoasă evitaţi: prietenii falşi, minciuna şi excesul de încredere.”
Oamenii în ziua de azi sunt săraci tare, dar săraci nu financiar sau material, ci sufletește. Trăim într-o lume unde avem sute de „prieteni” dintre care maxim 3 sunt adevărați, poate nici acești 3. Oamenii sunt răi al naibii de tare, când sunt cu tine arată o față, dar când sunt fără tine au cu totul o altă față. Fără să ne dăm seama divulgăm acestor oameni lucruri cu speranța cu vom primi un sfat de bine sau măcar o susținere, dar nu, nu e așa. Suntem judecați pe la spate de toți, ba mai mult oamenii care îi credem cei mai apropiați sunt cei mai mari dușmani.
Și întotdeauna am vrut să aflu de ce? De ce ei se folosesc de bunătatea ta? De ce se folosesc încrederea ta? Aș crede în asta că nu își dau seama și greșesc, dar nu e așa pentru că unor persoane le-am făcut observații, dar nimic nu se schimba… din păcate.
Am încercat să fiu și eu indiferent și rău dar nu se primește pentru că am impresia că rănesc acea persoană. Și ști-ți care este culmea în tot asta? Este faptul că acești oameni duc o viață cu mult mai bună ca a ta. Sunt fericiți, nu au griji și nu le este pasă dacă vor pierde pe cineva din viața lor.
Din păcate acum am doar câteva gânduri. Să nu avem încredere în nimeni, pentru că nu se știe cum putem fi jertfa unor așa oameni iar și iar.
Și totuși de ce??? Cum să îi ajutăm să se schimbe???
“Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi….Caută succesul, oricum.”
