Cătălina Guțul: “La Clubul Oratorilor am învățat să-mi organizez eficient timpul”

Își face studiile la Colegiul de Medicină și Farmacie ”Raisa Pocalo” și în același timp este coordonator al Clubului Oratorilor din Chișinău. Cătălina în calitate de coordonator asigură funcționarea și promovarea Clubului. Se implică voluntar doar în acest proiect pentru a se asigura că o face calitativ și cât se poate de bine. Vrea să salveze viețile oameni și să formeze celula societății-o familie fericită.

11903772_1026987767312064_2917987239229281864_n

Despre medicină. Visul meu de copil era să ajut oamenii. Și atunci când mă aflam în situația că trebuia să decid între liceu și colegiu am ales Colegiul de Medicină și Farmacie ”Raisa Pocalo”. Acum mă apropii încet de ce mi-am dorit. Reacția multora când aud de colegii, în general, spun că ”au plecat că nu vor putea să susțină bacalaureatul”. Eu am ales să merg la colegiu pentru că vreau să mă descopăr. Și am considerat că nu o pot face doar prin studii și practică.  Am ales să fac CNMF pentru a înțelege dacă îmi place acest domeniu, sunt gata să lucrez restul vieții sau să mă reprofilez.

Despre Clubul Oratorilor. Cu toate că prin anul 2012 eram timidă, voiam cu tot sufletul să ajung în Clubul Oratorilor. Am fost invitată de către un coleg de liceu, Valeriu Drăgălin, să particip la o ședință și de atunci în fiecare sâmbătă nu mă despart de Clubului Oratorilor. Am devenit membru în primăvara anul 2013 și spre marea mea fericire eram cea mai mică dintre toți.

Despre experiențe. Am obținut experiențe frumoase, de la puțin emoționante la foarte emoționante, de la mai puțin stresante la mai mult stresante și absolut toate îmi sunt valoroase. Am avut discursuri în fața unui public restrâns, dar și mari. Un succes remarcabil îl consider locul III la Concursul Național ”ORATORUL ANULUI 2013”. Am învățat să-mi organizez eficient timpul și această abilitate am deprins-o nemijlocit fiind membru al Clubului.

IMG_1555

Despre rolul de coordonator. Am ajuns să fiu coordonator după 2 ani. Funcțiile mele sunt de a avea grijă de desfăşurarea şedinţele săptămânale, lucru care asigură existenţa clubului, să organizez logistica clubului și să duc evidenţa de creştere a abilităţilor de orator ale membrilor. Aruncând o privire pare a fi simplu, dar să fi fost astfel experința aceasta n-ar fi atât de interesantă precum este.

Despre motive. Viața socială îmi lipsea foarte mult. Fiind lipsită de încredere în sine, am făcut pasul în voluntariat. Acum ajut pe cei care au nevoie să desprindă abilități de organizare și desfășurare a unui eveniment, ședințe.

Despre schimbări. Mi s-a schimbat viața radical, uneori nu mă recunosc. Dar e spre binele meu. Uneori mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi învățat în Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu”, n-aș fi cunoscut persoanele care m-au făcut să mă schimb. Vreau să-i mulțumesc Cătălinei Mihailiuc, care m-a încurajat, a știut ce să îmi spună și cum să îmi spună când aveam nevoie.

IMG_0921

Despre viitor. Urmează să învăț mult, că nu am ales o cale deloc ușoră. Visul meu este să îmi creez o familie la fel de fericită ca și cea creată de părinții mei. Și desigur, să ajut oamenii prin intermediul medicinii.

Despre recomandări. Tinerilor le doresc curaj și inteligența să aleagă corect ce vor să facă pe viitor, în ce să se implice și ceea ce au nevoie cu adevărat. Le doresc să poată face o prioritate în viață a tuturor lucrurilor și să fie capabil să-și aranjeze activitățile, viața așa cum le place.